George Călinescu, o personalitate enciclopedică a culturii române

Considerat unul dintre cei mai de seamă critici literari români din toate timpurile, George Călinescu este o personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române. Pe 19 iunie 2021, se împlinesc 122 de la nașterea sa, iar în spatele genialității lui Călinescu s-a aflat un om cu o personalitate puternică și capricioasă, care a publicat studii de estetică și literatură universală, poezie, proză, teatru, volume de istorie și critică literară, impresii de călătorie etc.

Să începem cu perioada copilăriei, o etapă dificilă din viața scriitorului. Născut pe 19 iunie 1899 la Spitalul Filantropia București, Gheorghe Vișan – căci acesta este numele inițial al criticului -, este copilul din flori al Mariei Vișan și al lui Tache Căpitănescu. Maria Vișan era servitoare în casa cumnatului lui Căpitănescu, a familiei Maria și Constantin Călinescu (impiegat C.F.R.). Familia lui Tache Căpitănescu nu l-a lăsat pe acesta să-l recunoască fiul născut de Maria Vișan, iar câțiva ani mai târziu, tată natural al lui Gheorghe Vișan s-a sinucis.

La începutul anului 1903, soții Maria și Constantin Călinescu se mută de la București la Botoșani, împreună cu servitoarea lor și copilul ei. Trei ani mai târziu, familia Călinescu se stabilește la Iași, iar Gheorge Vișan este înscris la Școala Primară de băieți „Carol I”. În anul 1907, soții Maria și Constantin Călinescu au decis să-l înfieze pe Gheorghe Vișan, care avea acum vârsta de 8 ani. Din păcate, la scurt timp după înfiere, tată său adoptiv a decedat, iar familia Călinescu revine la București, la începutul lunii ianuarie 1908. Tânărul a urmat în Capitală cursurile Școlii Primare de Băieți „Cuibul de barză”, apoi ale Școlii Gimnaziale Dimitrie Cantemir, unde nu a avut rezultate foarte bune la învățătură, din cauza copilăriei care l-a marcat și a unei bronșite care l-a făcut să rămână în urmă cu materia. S-a înscris apoi la Liceul Gheorghe Lazăr, dar în perioda 01 ianuarie 1916 – 01 ianuarie 1917, Călinescu a stat la Iași, iar clasa a VIII-a a terminat-o la Liceul internat din Iași. Examenul de Bacalaureat l-a susținut la Liceul Mihai Viteazul din București și ulterior s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere.

Poeziile trimise la Sburătorul nu au fost bine primite

Primele sale încercări literare au fost când Gheorghe Călinescu avea 19 ani și a trimis câteva poezii revistei Sburătorul, condusă de Eugen Lovinescu, însă nu au fost bine primite. Deci, după copilăria traumatizantă și după prima piedică pusă elanului său scriitoricesc, Călinescu nu se prezintă la examenele facultății. De aceea, în toamna lui 1919, el este nevoit să se reînscrie la Facultatea de Filosofie și Litere, pentru ca în ianuarie 1920, Călinescu să își ceară transferul la sectia de italiană.

La vârsta de 29 de ani, George Călinescu s-a căsătorit cu Alice Vera Trifu, iar soția sa l-a descris ca fiind o persoană izolată și superstițioasă, care suferea de mania persecuției, conform ziarului Adevărul: „Viaţa noastră a fost totdeauna modestă. Trăiam retraşi. Mergeam o dată, de două ori pe săptămână la cinematograf, la teatru. Spectacolele le alegea soţul meu. În ultimii ani mergeam la concertele simfonice de la Ateneu. Vizite? Rar primeam. Una, două pe an. Şi de făcut nu făceam mai niciodată împreună. Ne vizitau îndeosebi scriitorii, cunoscuţi ce se anunţau dinainte”. „Iniţiativele îi aparţineau lui. Eu nu aveam voinţa mea. Şi gospodăria noastră s-a despărţit în două. Eu aveam grijă de tot ce privea latura materială: piaţa, mâncarea, cumpărăturile curente; lemne eu aduceam. El era foarte comod. În afară de scris, nu avea grijă de altele”, a notat Alice Vera în jurnalul său.

Monografia „Viața lui Mihai Eminescu” a marcat primul succes al operei călinesciene

George Călinescu a debutat editorial în 1932 cu monografia „Viața lui Mihai Eminescu”, iar în perioada 1934-1936 a continuat cu lucrarea în cinci volume „Opera lui Mihai Eminescu”, care avea să-l impună ca pe un nume în rândul exegeților eminescologi.

„Ce l-a hotărât pe G. Călinescu să scrie o biografie și apoi cinci volume, să examineze opera lui Eminescu ne spune chiar el în mai multe rânduri. Dorința de a vedea drept în literatura contemporană, de a da cronicarului literar o perspectivă critică mai justă, ferindu-l, astfel, de exagerările obișnuite ale publicistului, l-a îndemnat să caute câmpul istoric, și câmpul istoric pentru un critic înseamnă înainte de orice Eminescu. A citit, deci, cu un ochi atent și proaspăt opera poetului și, cum opera cunoscută nu cuprindea la acea dată decât o mică parte din scrieri, G. Călinescu a trecut curajos la descifrarea și transcrierea manuscriselor. Operație complicată, dezagreabilă, necesară, totuși, pentru că postumele arată și altă față a poetului. Criticul și-a pierdut vremea, așadar, copiind lungi extrase, și această pierdere de vreme a dus la scrierea monografiei pe care o știm.”, apreciază criticul și istoricul literar Eugen Simion, în volumul său „Scriitori români de azi”, tipărit într-o ediție din 1978 a Editurii Cartea Românească.

Tot Eugen Simion mai arată că „G. Călinescu nu a fost cel dintâi care a acordat prețuirea cuvenită postumelor, dar a fost, indiscutabil, cel dintâi ochi critic ce le-a citit cu pricepere pe toate și a încercat, apoi, a reconstitui, luând în considerație întreaga operă cronologia și geografia spiritului eminescian”, iar „Opera lui Mihai Eminescu este o carte de cea mai mare însemnătate pentru cultura românească contemporană”.

După „Opera lui Mihai Eminescu”, pentru Călinescu au urmat circa 30 de ani de activitate literară, în care au fost publicate volumele de poezii „Poesii” (1937) și „Lauda lucrurilor” (1963), volumele de teatru „Șun sau Calea neturburată” – mit mongol – (1940), „Ludovic al XIX-lea” (1964), „Teatru” (1965), romanele „Cartea nunții” (1933), „Enigma Otiliei” (1938), „Trei nuvele” (1949), „Bietul Ioanide” (1953), „Scrinul negru” (1965), volumele cu impresii de călătorie „Kiev, Moscova, Leningrad” (1949), „Am fost în China nouă” (1953), dar și studii și eseuri despre literatura universală, cum ar fi „Impresii asupra literaturii spaniole”, „Scriitori străini” sau „Sensul clasicismului” și altele. Trebuie să amintim și de „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941), o lucrare monumentală, despre care s-a spus că este, în ansamblul ei, un veritabil roman critic.

În anul 1947, marele scriitor a devenit membru al Academiei Române, iar în data de 12 martie 1965, acesta s-a stins din viață la Sanatoriul Otopeni, unde fusese internat în urmă cu un an, fiind bolnav de ciroză hepatică. La funeraliile lui George Călinescu, de la Cimitirul Bellu, Geo Bogza avea să-i sublinieze meritele incontestabile într-un epitaf expresiv: „George Călinescu lasă o operă fundamentală pentru cultura poporului român”.

You May Also Like

O piesă de teatru dedicată scriitorului Octavian Paler

Memoria lui Alexandru Odobescu, sinonimă cu Tezaurul de la Pietroasa

Eminescu dă strălucire spiritului românesc

„Prin meandrele BUCUREȘTIULUI”, un proiect de suflet!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *