Valentina Novković este o cunoscută scriitoare din Republica Serbia, care a absolvit Departamentul de Limbă și Literatură Rusă. Trăiește în Belgrad, este membru al Asociației Scriitorilor din Serbia, al Asociației Literare Sârbe, dar și membru asociat al Institutului de Literatură pentru Copii. Ea scrie poezie, nuvele, traduce din rusă în rusă, scrie recenzii. A publicat poezie și proză în multe reviste din Serbia Književne novine, Trag, Književni pregled, Brankovina, Buktinja, Stremljenja, Savremenik, Istok, Balkanske vertikale, reviste electronice Ekerman, Hyperboreja, Zvezdani kolodvor, Društvož živih pesnika precum și multe reviste literare din Rusia, Uzbekistan, Kârgâzstan, Polonia, România, Macedonia, Kazahstan. Reprezentată în numeroase antologii din ţară și străinătate, una dintre cele mai importante este cea întocmită și tradusă în limba română de Leo Butnaru, poet, prozator, eseist, jurnalist și traducător, nominalizat de către Asociația Scriitorilor din Moldova pentru Premiul Nobel. În antologia amintită, pe lângă Marina Cvetayeva, Mayakovski, Rilke și alți poeți de renume mondial, sunt reprezentați doi poeți sârbi: Zoran Pesić Sigma și Valentina Novković.
Poeziile ei au fost traduse în rusă, engleză, macedoneană, română, uzbecă, azeră, coreeană și bangla. Câștigătoare a multor premii pentru poezie și proză. A publicat trei cărți de poezie Atemporal (Draslar, 2014), Picătură pe secetă (Parthenon, 2018) și Puzzle-uri ale tandreţii (Liberland, 2021), precum și cartea de povești Două ore ale realităţii (AWS, 2020).
Redactor la Editura Liberland, unde editează lucrări ale artiștilor din Serbia și din împrejurimi, traduce lucrări ale autorilor din zona vorbitorilor de limbă rusă. Ea a publicat și pe portalul Focus News, unde interlocutorii ei au fost mulți creatori din Rusia și fosta Uniune Sovietică. A primit un număr mare de premii pentru traduceri literare, iar ca unul dintre translatori a primit premiul Asociației Traducătorilor din Muntenegru pentru cea mai bine tradusă carte de proză în 2019 a unui autor proeminent din Uzbekistan („Carte de povești pentru tineri ”).
Cicatrici
După o luptă
fără de sens pentru libertate
care exclude adesea
perspectiva eternității,
zâmbetele îngenuncheate rămân,
pălăriilor le lipsește lipsa de sens,
ochii mijiți de compasiune
caută scuze în tunete
care nu recunosc slăbiciunea.
Din cauza victoriilor
care nu pot fi ținute
intre palme,
cupele lor s-au amestecat
cu otravă.
În fața ușii
fără străji și lacăte
– cicatricile se vindecă de la sine.
Prin rugăciune
Cavaler al Milei
În pahar
ochiul ezitării,
moare traseul
pe care cavalerul
Milei
celor curajosi dezinteresat
le-a dăruit.
Şiretlicul vremurilor
Ea intră brusc,
ea nu recunoaște
pacea și un pahar de vin
pe masă,
nu o deranjează creioanele
și hârtia de ciocolată
pe care am scris că vântul
nu mă mai iubeşte.
Ea stă pe un covor de lână
cu râsete trase pe
a treia margine,
nu-i pasă de ce vor spune
ciorile mânioase pentru că soarele
apune mai devreme.
Ele nu vor știi că am învățat
râsul bufnițelor și mânia
veveriţelor când se ceartă
pentru aceeași scorbură din copac.
Tot ceea ce sunt,
aşteaptă să fie scris
pe scoarța unui copac de o sută de ani
pentru amintirea celor
care trăiesc din prezent,
precum eu trăiesc din dragostea noastră.
Care intră peste tot
fără să cunoască
şiretlicurile vremurilor.
Legănatul frânghiei
Viața are ochii cenușii
care au uitat
ce este fericirea
și baloane de săpun
pe care o fată într-un scaun cu rotile
încearcă să le ajungă.
Un zâmbet este uneori
un os rupt al iluziei
și piele care este răstignită
pentru un scop mai înalt.
Și mai presus de toate,
este un legănat ușor al frânghiei
care ne ține în picioare
în timp ce ne plimbăm pe gheață.
În timp ce Dumnezeu ascultă
Este ceva devastator în
zâmbetul unei zile
care poartă foamea
și rugăciunea pe același umăr.
În ea, o bătrână cu margarete
şi o primulă se roagă pentru
o bucată de supraviețuire,
cute ale graţiei în palma
mâinii tale.
Lumea are ghearele
rănitei
lebede și mirosul bucuriei
în ochii copiilor
pe care nimeni nu a fost în stare să-i răsfețe.
El ne are cu cerneală invizibilă
silabisim în noi căi
acorduri între
salcii si nuferi.
În timp ce Domnul ascultă.
