„Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Dacă trăim, pentru Domnul trăim, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem.” (Romani 14, 7-8)
Nimic nu este întâmplător. Rândurile de mai sus sunt cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care deschid și închid minunata carte „Principesă și monahie: Principesa Ileana – Maica Alexandra”, ce poartă semnătura scriitoarei de origine canadiană Bev. Cooke. Cartea este tradusă de Luminița Irina Niculescu, după originalul în limba engleză „Royal Monastic: Princess Ileana of Romania, The Story of Mother Alexandra”, Conciliar Press, Ben Lomond, CA, SUA, 2008, iar în anul 2011 a fost tipărită și în România, de Editura Sophia.
Înainte de a scrie despre romanul citit, prefer să zăbovesc preț de câteva rânduri asupra acestei cugetări care însoțește viața și moartea ASR Principesa Ileana, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel este plină de înțelepciune și nimic altceva nu ar fi fost mai potrivit, căci „cel ce slujește pe Hristos, în aceasta este plăcut lui Dumnezeu și cinstit de oameni”, iar viața principesei este un exemplu grăitor al sacrificiului pentru semeni, pentru poporul său, pe care l-a iubit cu abnegație. Ea a trăit și a murit cu Hristos în suflet, iar viața ei a urmat parcă tot vorbele Sfântului Apostol Pavel, care a spus: „Căci legea duhului vieții în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului și a morții”.
O mărturie a dragostei față de țară și de Dumnezeu
Cartea este o mărturie necesară a zilelor noastre, despre puterea cuvintelor și a faptelor, despre puterea semenilor noștri dar, înainte de toate, este despre căile necunoscute nouă, unde triumfă puterea lui Dumnezeu. În perioadele de grea încercare ale poporului român – cele două războaie mondiale, perioada interbelică și plaga comunistă ce ne-a subjugat atâta amar de ani – oamenii au avut nevoie de repere și de modele care să le dea speranță și, dacă vreți, chiar motivația de a trăi. Prin calitățile sale, Principesa Ileana a fost și rămâne un model demn de urmat pentru poporul nostru, al cărei exemplu a trecut barierele războaielor și ale vieții pământești. Nu sunt simple vorbe mari, căci, după ce am sorbit cu nesaț fiecare pagină a romanului, am trăit convingerea că dacă nu te lași biruit de rău, binele biruiește răul. Chinurile prin care a trecut Principesa Ileana le-a îndurat toate și le-a învins cu adevărata credință în Dumnezeu.
În timp ce citeam această carte – căci m-a captivat într-atât, încât am purtat-o cu mine și în drumul spre serviciu, profitând de orice moment de răgaz -, o tânără a remarcat pur și simplu întâmplător titul cărții și m-a întrebat dacă este cumva un roman de dragoste ori istoric. Am cedat primului impuls și am spus că este o carte istorică, deoarece din aceste pagini am redescoperit ce a însemnat monarhia pentru România, povestită de data aceasta de Principesa Ileana, mezina familiei Regelui Ferdinand. Nici nu am terminat de oferit cele câteva informații despre carte tinerei domnișoare, căci m-am trezit spunându-i că este mai mult decât o carte istorică, deoarece, în același timp, este și o veritabilă poveste de dragoste, însă fără dulcegării și pasaje siropoase… Este o impresionantă mărturie a dragostei de țară, față de poporul român și, mai presus de toate, a dragostei față de Dumnezeu, prin prisma adevăratei credințe ortodoxe. Este atâta frumusețe, sensibilitate, devoțiune, sacrificiu de sine, cum doar în filme credeam că există.
Primul capitol – Nașterea și familia – este însoțit de psalmul 150, 6: „Toată suflarea să Laude pe Domnul”. Totul începe cu o minunată introducere în atmosfera Bucureștiului, din ziua de 5 ianuarie 1909, când s-a născut Principesa Ileana, la Palatul Cotroceni, aflat în acele vremuri la periferia orașului. Evenimentul a fost anunțat oamenilor prin tragerea a 21 de salve de tun… Descrierile perioadelor se îmbină plăcut cu fotografiile-document și datele istorice ce oferă cititorului plăcerea unei lecturi relaxante. De exemplu, relatarea referitoare la căsătoria Principelui Ferdinand și a Principesei Maria, din anul 1893, a căror lună de miere a fost o călătorie cu trenul din Germania la București. Ajunși în Capitala României, altețele regale au stat în Palatul Regal din centrul orașului, dar la scurt timp, Principesa Maria a decis că locul este prea posomorât, motiv pentru care a hotărât să se mute în mănăstirea părăsită de la Cotroceni. Aflată la margine de București, mănăstirea a fost transformată „într-un palat cald și primitor, unde te simțeai precum acasă”. Nebănuite sunt căile Domnului. Născută pe pământ românesc, provenind dintr-una din cele mai influente familii regale ale Europei, Ileana a îndrăgit foarte mult sfintele mănăstiri, pe care le vizita des alături de mama sa, bucurându-se mereu de atmosfera sacră a Sfintelor Liturghii. În plus, casa părintească unde a trăit în prima parte a vieții sale, alături de părinți, de frații și surorile sale, era o mănăstire transformată în reședință a Familiei Regale. Aici, pe când Principesa Ileana avea 7 ani, a văzut îngeri. Există în carte un pasaj cu memoriile sale, unde este descrisă cu lux de amănunte această întâmplare, care a marcat-o pentru totdeauna. Se afla în camera copiilor, luminată de zorii zilei, când a observat „un grup de îngeri stând în jurul patului fratelui meu mai mic. Eram atentă, altfel n-aș fi putut auzi vocile lor. Purtau veșmite lungi, vaporoase, de diverse culori pale. Părul le ajugea până la umeri și era diferit colorat, blond, roșcat sau brun închis. Nu aveau aripi. La picioarele patului fratelui meu Mircea, puțin mai la o parte stătea o ființă cerească. Era mai înalt și nemaipomenit de frumos, cu aripi mari, albe. În mâna dreaptă purta o lumânare aprinsă. Nu părea să aparțină grupului de îngeri strânși în jurul patului. El stătea deoparte și aștepta. L-am recunoscut a fi îngerul păzitor. Am observat că la picioarele patului meu stătea o făptură cerească asemnănătoare (…)”.
Regalitatea era „prima slujitoare a statului”
Structurată în șase părți și mai multe capitole, cartea „Principesă și monahie: Principesa Ileana – Maica Alexandra” este însoțită la fiecare capitol de un psalm sugestiv. Schimbările anului 1914, cu începutul Primului Război Mondial, a zguduit nu doar Europa, ci și Familia Regală. Este momentul în care Regina Maria și Regele Ferdinand au decis că regalitatea era „prima slujitoare a statului” și au hotătât ca fii și fiicele lor să învețe să-și asume obligațiile ce le reveneau. Regina Maria și fiicele sale au început vizitarea spitalelor cu răniți, petrecându-și mereu timpul cu oamenii întorși de pe front stând de vorbă și ducându-le mâncare, țigări, decorații. În Primul Război Mondial, în timpul refugiului de la Iași, chiar dacă nu avea nici 10 ani împliniți, micuța Ileana și-a însoțit mama în vizitele sale prin spitale.
Permanent, în roman sunt detaliate importantele evenimente istorice în care a fost implicată România și Familia Regală. De exemplu, după moartea regelui Carol I și urcarea pe tron a regelui Ferdinand, viața la Curtea Regală s-a deschis mai mult către oameni. Regina Maria, care era o persoană comunicativă, primea zilnic invitați la Palatul Cotroceni, dar petrecea o bună parte din timpul liber în compania copiilor săi și a rudelor care locuiau la palat.
Momentul revoluției bolșevice care s-a dezlănțuit în toată Rusia, a cuprins și Basarabia, iar răzvrătirea a izbucnit ulterior și în armata română. A fost perioada în care țăranii români au dorit să își extindă proprietățile agricole și să aibă un cuvânt de spus în dezbaterile și deciziile politice ale vremii. Chiar dacă legile țării și Constituția nu permiteau Familiei Regale să dispună de prerogative politice majore, Regele Ferdinand și-a folosit autoritatea să meargă pe linia frontului ca să se adreseze trupelor române, încurajându-le și promițându-le reformele agrară și politică mult așteptate. Ferdinand jurase în timpul încoronării că va fi un „bun român” şi a încercat să se ţină de cuvânt, mai ales că înfăptuirea reformei agrare i-a atras denumirea de „Regele Țăranilor”, lucru ce a făcut-o pe fiica sa să fie foarte mândră de atitudinea pe care acesta a luat-o în favoarea țăranilor.
Unul din momentele delicate din perioada copilăriei Pricipesei Ileana a fost cel al Crăciunului din 1917, când Regina Maria a încercat să nu îi dea speranțe micuței, care, la cei 8 ani ai săi, avea anumite așteptări în privința sărbătorii. Sărăcia și momentele dificile prin care trecea țara erau resimțite deplin și de Familia Regală, așa că Regina Maria i-a spus: „N-o să poată Moșul să treacă de front, acolo sunt nemții”.
Nu putea lipsi din carte data de 15 octombrie 1922, când, la Alba Iulia, Regele Ferdinand I și Regina Maria au fost încoronați ca suverani ai tuturor românilor. Regele Ferdinand I și Regina Maria au pornit spre Alba Iulia din Gara Sinaia, iar acolo au fost întâmpinați de prim-ministrul Ionel Brătianu, de ceilalți membri ai Guvernului, de președinții celor două camere ale Parlamentului și de 40 de invitați străini. Suveranii au fost primiți de primarul orașului cu pâine și cu sare, iar încoronarea a avut loc la catedrala ortodoxă din Alba Iulia, ridicată special pentru acest eveniment, în numai un an de zile. Slujba încoronării și Te Deum-ul care a urmat au fost oficiate de patru mitropoliți ortodocși. Coroana de Oțel – turnată din oțelul unui tun turcesc capturat la Plevna în timpul Războiului de Independență – i-a fost oferită Regelui de președintele Senatului, iar apoi Regina Maria a îngenuncheat în fața lui.
Din loc în loc, cartea este presărată cu „memoriile Domniței Ileana”. Într-una din aceste pagini alese, este povestită pasiunea domniței, căreia, în perioada vârstei de 10 -12 ani, îi plăcea să organizeze seri cu invitați și costumații speciale: „Tata mi se alătura cu voioșie atunci când îi permiteau obligațiile lui oficiale. Îmi amintesc o astfel de seară, foarte reușită, când tata s-a îmbrăcat într-un fel de halat, făcut dintr-o pătură indiană pe care o primise la Crucea Roșie în timpul războiului. Și-a legat câteva pene în jurul capului și, spre marea mea încântare, a jucat rolul unui șef de trib indian”. Aceste pagini de memorii trădează fețele mai puțin cunoscute ale membrilor Familiei Regale și dezvăluie momente impresionante.
Toate etapele importante ale monarhiei sunt povestite din perspectiva Principesei Ileana și presărate din loc în loc cu impresii și observații personale. I-a cunoscut pe toți oamenii politici importanți, cum ar fi Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, I. G. Duca, generalul Antonescu, Gheorghiu Dej sau Lucrețiu Pătrășcanu.
Sunt relatate și cele două căsătorii ale sale, cum l-a privit pe fratele său Carol al II-lea și relația dintre ei, moartea Reginei Maria, implicarea în acțiunile de rezistență împotriva comuniștilor, împrejurările în care l-a cunoscut pe fostul lider comunist Emil Bodnăraș, momentul în care a fost forțată să plece din țară, când a spus: „Mă simțeam ca și cum aș fi participat la propria mea înmormântare”, exilul și alte evenimente speciale din viața Principesei. În exil, ea a locuit o perioadă în Elveția, apoi în Argentina, la Buenos Aires, unde a înființat un adăpost pentru românii refugiați politic, apoi a plecat în SUA, unde a ținut discursuri despre situația din România, despre ocupația comunistă, dar și foarte multe conferințe despre ortodoxie.
„Sora Ileana” este un capitol aparte al cărții, în care autoarea vorbește despre viața monahală a principesei, care după o viață zbuciumată și-a găsit liniștea sufletească. Viața acesteia a fost marcată și de pierderea fiicei Maria Ileana într-un accident aviatic. Doi ani mai târziu de la tragicul eveniment, ea a decis să se călugărească. În anul 1961, a vizitat Mănăstirea ortodoxă „Acoperământul Maicii Domnului” din Franța, dar deși se simțea foarte bine acolo, trebuia să plece frecvent în America, ca să poată obține statutul de rezindență permanentă în SUA. Așa că sora Ileana își împărțea timpul între Franța și America, unde preda cursuri despre monahism și ortodoxie la Vatra Românească, Episcopia Ortodoxă Română din America.
Ultima parte a cărții este intitulată sugestiv „Calea spre pace”. Aici deslușim cum sora Ileana a trăit viața monahală, pe care a primit-o ca pe „expresia unei chemări simțite în cele mai adânci fibre ale sufletului”. În anul 1967, Principesa Ileana a României a îmbrăcat haina monahală, devenind Maica Alexandra. Tot în 1967, ea a reușit să pună prima piatră de temelie și să înalțe Mănăstirea Schimbarea la Faţă din Ellwood City, Pennsylvania, prima mănăstire ortodoxă de obşte românească din America de Nord.
Pentru a descoperi mai multe despre fascinanta viață a Principesei Ileana a României, vă recomand din suflet să citiți „Principesă și monahie: Principesa Ileana – Maica Alexandra”, carte ce poate fi achiziționată direct de pe site-ul Editurii Sophia: https://www.sophia.ro/carti-Principes%C4%83-%C5%9Fi-monahie-Domni%C5%A3a-Ileana-Maica-Alexandra-Cooke-Bev-so-395.html
