Flacăra istoriei renaște sub condeiul scriitoarei Zvetlana Preoteasa

„Îmi amintesc că eram cam prin clasa a III-a, iar eu stăteam în casă să citesc povestiri istorice, când ceilalți copii de vârsta mea se ...

Read More

Apocalipsa după Cioran. Paradisul de la Rășinari pierdut în paradisul ceresc

„Copilăria mea a fost paradisul. Realmente!”. Gândul acesta adâncit şi purtat în el ca dulce povară l-a urmărit toată viaţa. „Coasta Boacii este pentru mine ...

Read More

Literatura de ficțiune are anul acesta 13 laureați EUPL

Dincolo de granițele naționale și lingvistice, anul acesta, Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL) a fost acordat unui număr de 13 scriitori, selectați din tot ...

Read More

Legendele şi miturile Greciei Antice (de N.A.Kun) -„Biblia” oricărui aspirant la cultură

Piatră de temelie a literaturii universale, punct de hotar pentru oricare intelectual, miturile şi legendele Greciei Antice sunt absolut necesare în formare unui individ care ...

Read More

Poezia Marilenei Apostu, un oratoriu liric al revelațiilor

În universul ticsit până peste poate (dacă e îngăduită exprimarea) al poeziei de dragoste, oare mai are loc ceva nou? Prin volumul de debut editorial ...

Read More

„Nu mai caut succesul”, un univers sensibil și captivant al amintirilor

Un volum de proză scurtă, apărut anul trecut la „Libris Editorial”, mi-a atras atenția în mod deosebit. Autoarea, Ramona Dogaru, este la prima sa încercare ...

Read More

Poeziile Anei sunt torța Universului aprinsă în fluviul sentimentelor

  Universul nepătruns al misterelor care ne înconjoară devine mai tainic prin ochii și sufletul unei tinere condeiere care impresionează: Ana Mărgulescu (foto). Chemarea stihurilor a venit ...

Read More

Neconformistă și plină de subtilități neașteptate: Lali Iorga

  Neconformistă și plină de subtilități neașteptate, Lali Iorga (foto) este o poetă care nu a mai publicat până acum, însă poeziile pe care le-a trimis revistei ...

Read More