În ciuda multor influențe lingvistice, limba română este o limbă vie, care s-a născut odată cu acest popor. Este moștenirea noastră, pentru fiecare român în parte, o moștenire pe care suntem datori să o transmitem curată și așa frumoasă cum este, urmașilor noștri.
Ziua Limbii Române a devenit o sărbătoare oficială din anul 2013, însă limba noastră este plină de istorie și istorisiri. Și în jurul lor, întâmplările se îmbină și se descos așa cum pe vremuri copiii stăteau să caște larg urechile și gurile la poveștile spune de bătrâni, la gura sobei.
Pe vremuri, când eu însămi ascultam poveștile bunicii am auzit cuvântul „glod”. Am fost așa de amuzată, că bunica, care era născută și crescută în nordul Moldovei s-a pus pe râs împreună cu mine și am tot stat apoi să o rog să îmi vorbească „ca la Botoșani”. Atunci am aflat că „glod” este banalul „noroi”, din Muntenia, pe când în zona Banatului și a Hunedoarei, acestuia i se spune „im” sau „imală”, în timp ce în Oltenia i se spune „tină”.
Nu începusem primul an de școală când bunica în timp ce făcea mâncare, iar eu mă ținem de fusta ei, îmi tot spune că „la noi, aici, la Ploiești și la București spunem că avem nasturi la cămașă”, dar la ea în sat se spune că au „bumbi la cămeșă”. „Cârciuma” este în sudul țării, prin Muntenia, Oltenia și Dobrogea, însă în Moldova este „crâșmă”, iar în Ardeal „făgădău”.
Mămăliga se face în Moldova din „făină de cucuruz”, iar în sudul țării, din „mălai”, iar „harbuzul” este „pepenele verde”.
Și azi un cuvânt, mâine o expresie și, fără să vreau, am învățat o mulțime de lucruri despre limba română. Sigur că, fiind copil, nu puteam sta locului alături de fratele și verii mei, iar când bunica mi-a spus că dacă mai caut mult gâlceavă, mă pune să curăț „barabule până sara, când o să primesc doar posmagi”! Am terminat cu joaca, cu tot. Râdeam și săream în jurul ei: „Spune-mi ce-ai zis! Ce sunt barabulele? Ce sunt posmagii? Mai spune-mi și alte cuvinte, te rog…”.
„Bunică, e timpul să îmi spui mai multe din Moldova…”. Iar ei i se lumina chipul și îmi tot vorbea în timp ce eu îi sorbeam cuvintele și nu mă mai săturam niciodată să o tot ascult.
Aveam să aflu mai târziu, la școală că limba noastră este o limbă vie, iar regionalismele oferă o frumusețe aparte limbii noastre. Aveam să descopăr și existența influnțelor străine franțuzești, germane sau grecești și mă tot miram că în limba noastră sunt atât de multe cuvinte cu atâtea sensuri.
Și cum ar putea fi altfel, când limba noastră-i o împletire duioasă între graiuri: moldovenesc, bucovinean, maramureșean, bănățean, ardelenesc, oltenesc, muntenesc, făgărășean sau crișean?
Limba mea dragă română, la mulți ani!
Pe cărarea limbii române
În cele mai tainice unghere ale sufletului
Aud cum susură în munți apele repezi ale râurilor
Și năvalnic vântul răscolește amintirea gândurilor
Bunilor ce-au dăruit viață pământului…
Răsună mândru graiul strămoșilor
Întipărit cu foc și sânge în trupul meu de pământ,
Ce a făcut cu Dumnezeu un sfânt legământ
De iubire și viață împletită a vorbelor…
Am învățat să iubesc românește pământul ce-l calc
Cu slovă ocrotită de mama și bunica mea.
M-am bucurat și cutremurat de înțelepciunea
Șoaptelor limbii mele și-al lor tâlc.
Am privit cu mintea stelele și luna cele tainice
Și am găsit în inimă sclipiri de suflet,
Născute din semnele unui alfabet
Prefăcut în mierea graiului preadulce.
Pașii mă poartă pe cărarea limbii române
Celei lăsate nouă de corifeii scrierilor noastre,
Ce au dăruit poporului nostru zestre
Istoria unui neam românesc ce rămâne.
