Col. (r) Paul Chiriac, despre legendarul judiciarist Dumitru Ceacanica. Interviu video

Un nume care a adus faimă Poliției Române, un judiciarist extraordinar care prin munca sa a contribuit la elucidarea celor mai grele anchete polițienești din perioda postbelică a României este Dumitru Ceacanica. Timp de aproape trei decenii, începând din anul 1945, cunoscutul ofițer judiciarist a lucrat în Poliția Română și a rezolvat cazuri celebre precum „Rîmaru”, „Omul cu ciocanul”, „Cazul Anca” și multe altele. Dumitru Ceacanica a ajuns o legendă a Poliției Române, numele său fiind rostit cu respect și în ziua de astăzi. După ce s-a retras din activitate, marele judiciarist a scris o carte în care a dezvăluit date inedite din munca sa anchetator, povestind o serie de cazuri la care a lucrat. Este vorba despre cartea „Însemnările unui criminalist”, un fel de carte-document, o mărturie scrisă a modului în care se efectuau anchetele judiciare în acea perioadă, ca un roman polițist în care nimic nu este ficțiune, dar care atrage și încântă prin spectacolul unei cazuistici relatate cu talent scriitoricesc.

Scriitorul Fănuș Neagu a scris în prefața cărții „Însemnările unui crimimalist” că „o carte polițistă bună e o noapte petrecută furtunos”. În rândurile lui Fănuș Neagu putem regăsi foarte bine atmosfera zilelor noastre, ceea ce demonstrează – dacă mai era cazul – că romanul lui Ceacanica nu și-a pierdut odată cu trecerea timpului „parfumul” unei lecturi incitante, ci este la fel de interesantă ca atunci când a fost publicată: „Nervii omului modern, suprasolicitați de aventura zilnică, mai mult sau mai puțin captivantă, iritați, zdruncinați, întinși, răscoliți, tânjesc permanent după un strop de răcoare, după ce petrec în umbra înmiresmată, după o clipă de odihnă pe care medicina o prescrie activă, probabil conform principiului că lumea nu trebuie să se oprească din drum nici un singur minut și dacă totuși se oprește cât ai sparge sub limbă unul din sutele de hapuri menite să-ți liniștească gândurile sau jumate din orele de somn, atunci să facă bine să-și cârpească bocancii sau să-și maseze cârceii! Plângem după insule trandafirii scăldate de zefiri, dar căptușim pereții veacului cu oțel. Să credem că ne făurim un destin în care contemplația va juca rolul unei farfurii vechi atârnate pe peretele unui colecționar bizar? Nu, hotărât nu!… Suntem un veac îndrăzneț atât în bine, cât și în rău. De aici un lanț întreg de paradoxuri. Iată unul: când nervii ni se strâng ghem, cei mai mulți apelăm – fiți atenți! – la o carte cu acțiune vertiginoasă, cu suspans, răsturnări uluitoare de situații etc. E dacă vreți, un leac drăcesc. E acel cui pe cui se scoate al omului care-și drege mahmureala. E și setea noastră de a trăi simultan două sau mai multe vieți. Pe această înclinație, considerată de unii ușuratică sau cel puțin ciudată, de a ne liniști nervii stând cu sufletul încordat și răsuflarea tăiată, a luat naștere uriașa industrie a cărții polițiste. (…) Însemnările unui criminalist ale colonelului Dumitru Ceacanica se constrituie într-o carte, după știința mea, până azi unică în literatura de specialitate”.

Dacă pe vremuri numele lui Ceacanica era rostit cu teamă și respect, în același timp, de către infractori sau oamenii de rând, astăzi numele lui este rostit cu nostalgie și considerație pentru toată munca lui de o viață, prin care a reușit să aducă o oază de liniște în vremurile tulburi ale perioadei ce a urmat după terminarea celui de- Al Doilea Război Mondial. Toată munca sa și felul său de a fi au servit drept model celor ce i-au urmat în această profesie. Astăzi, au mai rămas puțini oameni care au avut ocazia să îl cunoască și să lucreze direct cu celebrul anchetator, însă colonelul în rezervă Paul Chiriac – un alt judiciarist care a făcut cinste Poliției Române – este unul dintre puținii polițiști care au avut șansa să lucreze direct cu marele Ceacanica, iar primii pași în activitatea căruia și-a dedicat toată viața aveau să-i fie îndrumați de acesta.

Colonelul Paul Chiriac a lucrat ca ofițer de judiciar în cadrul Poliția Capitalei aproape toată cariera sa. În perioada anilor 1974-1978 a lucrat la Serviciul Judiciar al Poliției Capitalei, în anul 1978 a fost numit șef Birou Judiciar la Secția 11 Poliție, apoi a fost șeful Serviciului Judiciar al Poliției Sector 3, în perioada 1990-1998 a fost șeful Secției 1 Poliție, în 1998 a devenit șeful Direcției Judiciare a Poliției Capitalei, în perioda 1998-2001 a fost numit director general adjunct la BCCOC – unde a răspuns de servicii pe probleme judiciare -, iar în perioada 2001-2003 a fost numit șeful Sectorul 2 Poliție, din cadrul Poliției Capitalei. Deci, un judiciarist de carieră, dedicat acestei profesii, la fel cum a fost și marele Cecanica.

O viață dedicată aflării adevărului

Ce fel de om era Dumitru Ceacanica? Tot Fănuș Neagu a scris că: „E vecinul meu de masă și al altor scriitori (el nu bea niciodată mai mult de două pahare) care-i ascultăm uimiți poveștile. Pluvios, torențial, el mînă cu vorba, de-a valma, grohotișuri, pietre atinse de fulgere, scîntei de aur, zdrențe, epave, paiațe, crengi de soare, ca să demonstreze, de fiecare dată, că ființa umană, rațiunea, bunul simț, legile firii sînt apărate cu abnegație și de multe ori cu eroism de cei ce și-au închinat viața luptei împotriva infracționismului”.

Col. (r) Paul Chiriac își amintește de Dumitru Ceacanica că era un om exigent, punctual, care știa să vorbească cu oricine: de la infractor, la general, la scriitori sau artiști. Era un bărbat mereu îmbrăcat elegant, la costum, cu pălărie și batistă albă în buzunarul de la pieptul hainei, care se adresa interlocutorilor doar cu „domnule” sau „doamnă”. Deși nu avea studii superioare, marele polițist a fost autodidact, așa că era în același timp un fin psiholog, un excelent criminalist și un bun cunoscător al tainelor medicinei legale.

Avea un fler, un raționament și o luciditate în anchete care i-au adus faima de cel mai bun judiciarist. Căci ofițerul de judiciar se ocupă de interogatorii, dar merge pe urmele infratorilor și lucrează împreună cu cei de la criminalistică și medicii legiști, el trebuie să facă slalom printre probe și oameni, să adune totul împreună și să cearnă adevărul de neghină, reconstituindu-l ca pe un puzzle dintr-un milion de piese rătăcite sau ascunse ochilor noștri.

În cartea „Însemnările unui criminalist”, Dumitru Ceacanica a explicat și felul său de a fi și crezul copilăriei sale: „În loc să iau parte la turniruri, a trebuit să mă limitez la o anchetă; în loc să pornesc la luptă împotriva unei entități metafizice abstracte – Răul – am urmărit o realitate socială personalizată – Crima – . Aveam în mine ceva de justițiar și de luptător și de aceea am crezut atât de statornic în visul copilăriei dintâi, de aceea am urmărit tenace să-l realizez în întreaga mea viață…”. 

În încheierea prefeței romanului „Însemnările unui criminalist”, Fănuș Neagu a redat cuvintele lui Dumitru Ceacanica: „… Să nu creadă cineva că în activitatea mea de ofițer judicar am obținut numai succese. Am avut și destule eșecuri. Pot spune, la sfârșit de carieră, că am trăit o viață dominată de surprize și neprevăzut, interesantă și atractivă, și de aceea mărturisesc cu toată convingerea că, de-ar fi s-o iau de la început, tot ofițer judiciar m-aș face”.

Da. În loc de concluzie, mă rezum la a afirma că este nevoie oricând de mari polițiști, de scriitori, de oameni de valoare, în general, care să ne servească drept model în viață, iar Dumitru Ceacanica și munca sa sunt repere în Poliția Română, care ar trebui, poate, să devină studiu de caz predat în școală noilor generații de anchetatori!

Redăm mai jos transcrierea interviului acordat revistei „Semne alese” de către col. (r) Paul Chiriac, despre legendarul judiciarist Dumitru Ceacanica:

Bună ziua!, și mă bucur că astăzi după foarte mult timp avem ocazia să ne revedem în calitate de același jurnalist și același ofițer judiciarist, foarte-foarte bun. De data aceasta nu o să te mai întreb de cazurile la zi, cum făceam pe vremuri, ci te voi întreba de marele ofițer judiciarist Dumitru Ceacanica. Cel care a devenit o legendă a Poliției Române, dar care după ce și-a încheiat activitatea a scris și o carte care a devenit un fel de carte de căpătâi în meseria asta și în acest domeniu și se numește „Însemnările unui criminalist”. El povesteșțte multe lucruri despre activitatea pe care a desfășurat-o timp de aproape trei decenii. În prefața cărții lui scrisă de Fănuș Neagu, scrie că „o carte polițistă bună e ca o noapte trecută furtunos” și într-adevăr are dreptate. Am tot citit cartea, multe dintre cazuri le știam, altele le-am descoperit citindu-i cartea… Eu știu destul de multe despre Ceacanica pentru că am avut privilegiul să lucrez cu voi, ofițerii judiciariști în urmă cu ceva ani și am aflat multe din tainele meseriei de polițist sau despre anchetele celebre. Aș vrea să îmi spui de ce Dumitru Ceacanica este considerat un polițist și un criminalist genial?

Col. (r) Paul Chiriac: În primul rând îți mulțumesc pentru că cineva și-a găsit timp să își mai aducă aminte de vechii polițiști, mă refer aici la generațiile dinaintea mea. Relația dintre polițist și jurnalist a fost întotdeauna foarte bună și Dumitru Ceacanica îmi spune că întotdeauna trebuie să ții cont de ce spune un jurnalist pentru că ăla e un fel de polițist care transmite niște informații pe care le culege din teren și care ar putea să îți fie foarte folositoare în desfășurarea unei anchete. Asta pentru că acum nu observ să mai existe o relație atât de bună cum era odată. Ceacanica era cel mai mare polițist judiciarist pe care am avut eu ocazia să îl întâlnesc. Am mai întâlnit și alții. Unul dintre ei a fost un alt profesor al meu și mă bucur că pot să-l menționez, Florescu Manon, dar și el îl respecta și urma întocmai ceea ce învățase de la Ceacanica. Atunci când l-am întâlnit prima dată și am lucrat în Cazul Anca m-a trimis la muzeul de la IGP (n.n.: Inspectoratul General al Poliției Române) unde erau dosare cu toate cazurile de crimă în care lucrase. Atunci am avut ocazia, citind – având alte informații decât cele pe care le-a scris în carte – să îmi dau seama ce fel de om era, ce fel de anchetator, ce fel de polițist de judiciar. În primul rând, era foarte foarte inteligent, era sclipitor. Prindea din zbor informația sau datele care puteau să ducă la descoperirea infractorului. În al doilea rând, se perfecționa tot timpul. Am fost uimit cât de multe lucruri știa din domeniul psihologiei judiciare, cât de mult știa din medicina legală. Fac mențiunea că atunci când ne-am întâlnit mi-a făcut recomandarea să citesc Psihologia judiciară a lui Paul Neveanu și, de asemenea, a lui Tiberiu Bogdan.

Vreau să spun că am înțeles că el nu avea studii superioare, era autodidact. Bacalaureatul… au fost niște probleme legate de familia lui, iar Bacalaureatul am înțeles că l-a dat destul de târziu.

Col. (r) Paul Chiriac: El a avut o viață foarte grea, pentru că așa a fost să fie, din cauza familiei… A terminat liceul, nu este niciun fel de problemă, însă știa atât de multe lucruri încât puteai să spui fără teama de a greși că a făcut două-trei facultăți.

De aici cred că genialitatea lui este cu atât mai senzațională cu cât, fără să aibă studii superioare, avea cunoștințe vaste nu doar dintr-un domeniu, ci din mai multe.

Col. (r) Paul Chiriac: E adevărat. Am spus, avea în domeniul psihologiei judiciare, avea informații, era bine pregătit în domeniul medicinei legale, a codului penal… Dacă stătea cineva de vorbă cu el nu ar fi zis că n-a terminat Facultatea de Drept sau Psihologie. De asemnea, când erau perioade mai bune și stăteam de vorbă, îl ascultam cum vorbea despre muzică, am rămas uimit câte știa…, despre cântăreți, despre personalități. De altfel, când se desfășura Cazul Anca am avut ocazia să merg cu el când s-a întâlnit cu profesorul Terbancea (n.n.: între anii 1973-1989 conducerea Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” a fost asigurată de prof. dr. Moise Terbancea), de la medicină legală, sau când s-a întâlnit cu profesorul Cortez, în domeniul psihologiei (n.n.: Paul Cortez a fost un om de ştiinţă, apreciat în ţară şi în străinătate pentru bogata lui activitate în domeniul psihiatriei) și am văzut cum discutau. Trebuie să recunosc, fără să-mi fie rușine, că atunci erau lucruri pe care le discutau și care mă depășeau, deși terminasem o facultate.

Experiența își spunea cuvântul.

Col. (r) Paul Chiriac: El avea un crez în viață, că el trebuie să afle adevărul! Lucrul ăsta, fără falsă modestie, l-am avut și eu în vedere când am vrut să mă fac polițist: să aflu adevărul. Faptul că m-am întâlnit cu acest om care avea același crez ca al meu m-a făcut să învăț cât mai mult posibil de la un polițist atât de mare.

Se spune că era destul de exigent în anchete, că erau unii colegi care nu-l apreciau foarte mult pentru că era un personaj mai rigid, în timp ce alți colegi îl apreciau tocmai pentru că reușea să afle totul și să vadă informații pe care nimeni altcineva nu ar fi putut să le vadă. În rândul colegilor lui a fost deopotrivă apreciat, dar și criticat. Tu cum l-ai văzut pe Dumitru Ceacanica?

Col. (r) Paul Chiriac: Era un tip exigent, în primul rând cu el. Nu-și permitea să facă greșeli. Când mergea să facă o anchetă era bine pregătit: își făcea notițe, culegea informații, trimitea pe cei care erau în anturajul lui să facă investigații în legătură cu un anumit aspect, deci era foarte bine pregătit. Nu suporta oamenii care nu erau la fel de exigenți, care erau delăsători și din cauza asta unii nu îl apreciau. Însă, adevărații polițiști l-au apreciat și asta contează! Nu pot să spun ceva rău, pentru că nu am cum. Tot ce am văzut eu în cele șase luni cât am lucrat cu el, au fost numai lucruri bune pe care am încercat să le urmez și eu.

Mai exista o vorbă în lumea infractorilor, pe care să știi că am auzit-o și eu pe stradă – deși, sigur că n-am avut ocazia să îl cunosc personal – „Să moară Ceacanica!”. De ce se spunea așa?

Col. (r) Paul Chiriac: Ceacanica era un om, așa cum spuneam mai devreme, foarte bine pregătit profesional și dacă aveai ghinionul, ca infractor, să încapi pe mâna lui, nu aveai nicio șansă. Adică, prin metodele lui, te făcea să recunoști, mă refer la metodele… (n.n.: Col. Paul Chiriac arată cu mâna spre cap, se referă la inteligență). Lucra cu capul, cu inteligența, cu flerul, nu cu alte metode. Atunci este normal ca infractorii să nu-l dorească în primul rând pe Ceacanica să facă ancheta. În același timp, am întâlnit infractori, pe care el i-a trimis pentru o perioadă lungă la pușcărie, care vorbeau numai de bine de el, îl respectau. Asta pentru că niciodată nu le-a făcut manevre ca să le bage – iartă-mi expresia – pe gât alte infracțiuni, cum se mai făcea câteodată. Și atunci era demn de respect din partea lor.

Dar de ce a devenit Dumitru Ceacanica o legendă? Care sunt cazurile care i-au atras această faimă? Eu știu și generația noastră știe, dar sunt convinsă că vor fi destul de mulți oameni care abia acum îl vor descoperi pe Ceacanica. Poți să îmi enumenri două-trei cazuri celebre?

Col. (r) Paul Chiriac: În primul rând aș spune cazul de Cluj, „Omul cu ciocanu”, noi îi ziceam „Ciocănarul”. El și-a dat seama de la început că este vorba despre un bolnav psihic pe fond religios și a lucrat în sensul ăsta. Colectivul cu care a lucrat și-a dat seama că are dreptate. Toți au lucrat în sensul ăsta și au reușit să identifice și să aresteze acest criminal. De asemnea, cazul Rîmaru.

Da, Ion Râmaru, „criminalul blondelor” cum se spunea pe vremuri.

Col. (r) Paul Chiriac: Da, sunt și alte cazuri de omor, dacă ai citit de cadavrul găsit în vie și altele.

Dar voi ați lucrat împreună la Cazul Anca. Studenta de la Sibiu, venită în București, tranșată și aruncată prin tot Bucureștiul. Poți să îmi spui ceva despre anchetă, cum ați restrâns cercul suspecților ca să îl găsiți pe criminal?

Col. (r) Paul Chiriac: Acum ți-aș spune că în urma studierii comportamentului psihologic, pentru că sunt la modă filmele cu FBI. Când se face cercetarea la fața locului se stabilesc niște date, când se face la medico-legal autopsia se identifică niște informații, niște date, când faci investigații în teren, se adună iarăși niște date. Toate aceste date au fost analizate, iar echipa care se ocupa la nivelul IGP-ului, condusă de generalul Buzea, la insistențele lui Tudor Stănică, a acceptat la insistențele lui Dumitru Buzea să se facă o mică echipă care să se ocupe de bolnavii psihic, pentru că din ceea ce se spunea, ar fi fost posibil ca autorul să fie un bolnav psihic. În urmele analizelor făcute atunci, cu ocazia întâlnirii cu el, mi-a spus în felul următor: „Este un bolnav psihic, un infractor cu un comportament deviant pentru că un om normal, unu – pe timpul verii pe o căldură de 30 și ceva de grade – dacă omoară pe cineva vrea să scape cât mai repede de cadavru, eventual îl suie într-o mașină și îl aruncă undeva în pădure sau unde să fie găsit cât mai târziu. În cazul nostru, la început erau trei colete când am lucrat, apoi încă trei. Toate în București. Era unul la Herăstrău, unul la Arcul de Triumf, Nicolae Iorga, la Universitate, deci erau, ca să spun așa, într-o zonă centrală. El atunci mi-a spus că un om normal nu poate să riște de șase ori să fie prins, nu poate să riște ca soția, vecinii, rudele să simtă mirosul de cadavru, decât dacă e un bolnav psihic care nu se gândește la lucrul ăsta. De asemnea, mi-a mai spus că un bolnav psihic este ca un copil față de mamă, numai că el e în raport cu domiciliul, că el nu poate să facă anumite fapte decât în apropierea domiciliului pentru că simte în spate siguranța casei. Atunci mi-a spus să scot pe o rază de 200 de metri având ca punct central ASE-ul, toate străzile din jur. Culmea este că Cozmici Romca locuia pe Mendeleev la numărul 29, dacă memoria nu mă înșală, deci făcea parte din rază. Era extraodinar de aproape. Am scos, din mai multe surse de informație, vreo 800 de bolnavi psihic, pe care am început să-i verificăm, dar n-am ajuns la sfârșit.

De ce s-a mers pe varianta arestării taximetristului și de ce Dumitru Ceacanica a susținut permanent că nu acesta este autorul crimei?

Col. (r) Paul Chiriac: Dumitru Ceacanica participa la toate ședințele care se desfășurau la IGP sub conducerea lui Valeriu Buzea și era la curent cu toate datele care de discutau acolo. De asemnea, discuta foarte mult cu Tudor Stănică, care era adeptul că autorul este bolnav psihic și și-a dat seama că taximetristul nu este bolnav psihic. Deci, nu corespundea criteriilor pe care el le stabilise. În al doilea rând, s-au folosit anumite metode: de exemplu i-au băgat informatori în cameră, i-au dat posibilitatea cu ajutorul informatorilor să trimită mesaje familiei; din toate aceste activități rezulta că nu este vinovat. Nu a fost găsit niciun obiect care a aparținut victimei, nu au găsit urme. Mi-aduc aminte că s-a găsit la Samoilescu sau la părinți, în spatele unei chiuvete, o picătură de sânge care corespundea cu grupa de sânge a victimei. Dar asta nu însemna nimic. Într-un fel, au fost forțați de împrejurări, poate și de faptul că trebuiau să raporteze la nivel înalt, să-i raporteze lui Ceaușescu care este stadiul cercetărilor și atunci au forțat nota fără niciun fel de justificare. Vreau să spun că în decembrie, când s-a desființat colectivul deoare a fost trimis în judecată Samoilescu, Ceacanica a spus în felul următor: „Mă rog la Dumnezeu să nu se întâmple o crimă asemănătoare, ca să vă dați seama că eu am avut dreptate”. Nenorocirea a făcut ca peste trei ani să se întâmple; a mai omorât o fată, după care autorul a fost identificat.

Cum a fost identificat autorul? Și după câți ani?

Col. (r) Paul Chiriac: După vreo trei ani a fost identificat când un vecin din zona unde locuia Romca Cozmici a simțit miros de cadavru. A anunțat Poliția, s-a făcut o acțiune și, la un moment dat, el a recunoscut în fața ofițerilor că: „Știți, dacă vă spun ceva n-o să mă credeți!”. Ofițerul cu care vorbea, un băiat inteligent, foarte deștept și-a dat seama și i-a cântat în strună. Așa a recunoscut că a omorât încă o femeie. Ofițerul i-a spus: „Nu te cred, bă, te lauzi!”, „Cum domnule, uite ți-aduc un  obiect!”. I-a adus bijuteriile, i-a adus papucii, erau niște saboți și așa s-a demosntrat, cu probe de data acesata, că el este autorul. Din păcate, a murit încă o fată din cauza anumitor polițiști, procurori și judecători.

Care au fost sub presiunea autorităților…

Col. (r) Paul Chiriac: Da, sub presiune. Dar cineva care se respectă, nu face lucru ăsta. Își dă demisia, pleacă, dar nu face așa ceva. Așa gândesc eu.

În ce zonă locuia Dumitru Ceacanica, în București?

Col. (r) Paul Chiriac: Locuia pe Ștefan cel Mare, pe lângă Circ. Locuia cu soția și cu o fată, Antigona, cred că era elevă în clasa a XI-a sau a XII-a pe vremea aia, despre care vorbea tot timpul. Atunci mi-am dat seama și despre latura sensibilă a lui. Și când vorbea despre muzică, de asemenea… Nu era un om dur în adevăratul sens al cuvântului, poate cei care nu l-au cunoscut bine îl pot considera un om dur, dar nu era. Dacă stăteai în apropierea lui… Și faptul că m-a învățat atâtea lucruri! Păi eu, în afară de el, de la ceilalți am furat meseria că n-au avut răbdare sau nu știu din ce motiv nu mi-au explicat anumite lucruri, dar el îmi explica. Îmi spunea: „Unde nu înțelegi, te rog să mă întrebi, pentru că numai așa poți să înveți să faci meseria cum trebuie!”. Și pentru asta i-am fost recunoscător o viață întreagă.

Îți mulțumesc frumos și sper să ne revedem și cu alte ocazii.

Col. (r) Paul Chiriac: Mulțumesc și eu că mi-ai mai adus aminte de vremurile trecute.

You May Also Like

Tudor Vladimirescu. Întâlniri astrale ale istoriei românilor

Munir Mezyed, poetul „poeziei absolute”: „Nu am ales poezia. Ea m-a ales pe mine!”

La granița dintre cer și pământ, scriitorul Dumitru Crudu a întâlnit harul creației

„Copilăria lui Constantin Bălăceanu Stolnici”, carte de colorat în benzi desenate (audio)

2 thoughts on “Col. (r) Paul Chiriac, despre legendarul judiciarist Dumitru Ceacanica. Interviu video”

    1. Aveți dreptate. Poate dacă în Academie ori în celelalte forme de învățământ, pentru această profesie, ar fi chemați oamenii cei mai experimentați să predea, ori măcar să țină câteva module de pregătire practică, ar fi un câștig nu doar pentru viitori polițiști, ci și pentru noi toți ceilalți, care avem nevoie de oameni de calitate, bine pregătiți, indiferent de domeniu. Putem doar spera că profesioniștii nu vor fi dați uitării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *