Caracterul european al operei lui Carol Pop de Szathmári

Ziua Artei Fotografice din România marchează data naşterii lui Carol Pop de Szathmári, care s-a născut la 11 ianuarie 1812, la Cluj, în Imperiul Austriac. El este considerat primul artist fotograf al României şi primul fotoreporter de război din lume. Cu acest prilej, Eugen Negrea, președintele Asociației Artiștilor Fotografi din România, a scris un minunat articol despre Szathmári, al căruit nume a devenit un simbol al artei fotografice în toată lumea.

Revista „Semne alese” urează pe această cale un sincer „La mulți ani!” tuturor artiștilor fotografi din România, cei care reușesc prin talentul lor, ca într-o fracțiune de secundă să transforme lumea în artă nepieritoare.

Casa de producție „Getica film” și revista „Semne alese” au realizat în parteneriat cu Bucharest Nights și Conexiuni Urbane (www.conexiuniurbane.ro) episodul 2 al unor scurte documentare intitulate „Prin meandrele Bucureștiului”, episod dedicat Zilei Artei Fotografice din România.

Prezentăm mai jos articolul integral, scris de Eugen Negrea (foto), președintele Asociației Artiștilor Fotografi din România:

Astăzi, 11 ianuarie, sărbătorim ziua de naștere a primului artist fotograf al României, Carol Pop de Szathmári. Ziua de 11 ianuarie, a fost consfinţită prin HG 458/05.05.2010 drept Ziua Artei Fotografice din România, document pe care se află semnătura fostului ministru al Culturii, dl. Kelemen Hunor.
Carol Pop de Szathmári s-a născut la Cluj, la 11 ianuarie 1812 şi se consideră că strămoşii săi erau de loc de prin partea Sătmarului, dar nici la ora actuală nu se ştie cu certitudine dacă la origine ei erau români sau maghiari. Amănunt însă nesemnificativ pentru un artist care, deşi avea cetăţenie austrică, a preferat să trăiască cea mai mare parte a vieţii sale în Bucureşti. Iar decizia sa, poate surprinzătoare pentru acele vremuri, este urmarea firească a statutului social asumat de Szathmári şi anume acela de cetăţean european.    
Dovadă că tânărul Carol Pop nu-şi bătea capul cu dilema naţionalităţii sale este idila sa cu o frumoasă româncă de care s-a îndrăgostit până peste cap. O chema Mariţica Văcărescu şi avea să ajungă soţia lui Gheorghe Bibescu, viitorul domn al Ţării Româneşti.                                      
După ce a absolvit cursurile Colegiului Reformat din Cluj, Carol Pop a fost îndemnat să aprofundeze studiul teologiei. Rigiditatea unei asemenea îndeletniciri se pare că nu-i convenea unui tânăr înzestrat cu o uimitoare aptitudine de a acumula rapid cunoştințe dintre cele mai diverse. Pregătirea sa umanistă şi pasiunea pentru călătorii i-au marcat anii tinereţii atunci când, în 1834, s-a îndreptat spre Viena pentru a-şi cizela  talentul de pictor şi desenator. A avut astfel prilejul să studieze cu mari maeștri ai vremii, de la care a deprins nu doar tehnica desenului şi a picturii, ci şi arta de a judeca valoarea detaliului în contextul unui tot unitar. Grija pentru amănunt, pentru detaliul aparent nesemnificativ, se va regăsi fără excepţie în viitoarele sale lucrări fotografice.
Experienţa artistică vieneză nu-l mulţumeşte pe deplin, astfel că drumurile sale se îndreaptă spre Paris, dar nu înainte de a se opri la Roma şi Florenţa, unde vizitează muzee de artă şi face copii după Rafael, Tizian, Rubens sau alţi pictori celebri. Este perioada în care se face diferenţa între viitorul artist fotograf de talie europeană Carol Pop de Szathmári – măiastru stăpân al jocului de lumini şi contraste şi expert în a evalua estetic o secvență de viaţă – și între fotografii care nu vor trece niciodată de stadiul unui mediocru laborant închistat în propria-i rutină.

Întors în ţară şi stabilit în Bucureşti, Carol Pop de Szathmári îşi exersează priceperea de a-şi negocia talentul artistic. Aşa se face că în 1840 este primit în cercurile aristocraţiei bucureştene şi numit pictor oficial la curtea domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica. Noul său statut social, dublat de aprecierea unui larg public iubitor de artă, ar fi fost pentru orice artist un foarte bun motiv de a alegere un trai comod şi lipsit de griji în capitala Ţării Româneşti. Nu însă şi pentru Carol Pop de Szathmári, pentru care dorinţa de a se afla în mijlocul evenimentelor ce se derulau cu repeziciune într-o Europă cuprinsă de febra schimbărilor revoluționare era mai puternică decât bunăstarea vieţii unui pictor de curte domnească. 

Apariția dagherotipiei a însemnat primul pas al meseriei de fotograf

Carol Pop de Szathmári a fost un pictor de anvergură europeană, vorbitor fluent de germană, franceză, engleză, italiană, portugheză, greacă şi turcă şi prieten apropiat al multor personalităţi politice sau artistice din marile capitale europene.

Euforia schimbărilor de pe bătrânul continent s-a resimţit şi în avalanşa descoperirilor înregistrate în domeniul ştiinţelor exacte. Descoperirea efectelor tiosulfatului de sodiu asupra halogenurii de argint şi a proprietaţilor de agent de fixare ale hiposulfitului de sodiu a făcut posibilă apariţia fotografiei. Mai exact a dagherotipiei, procesul de captare a unei imagini pe un suport tratat cu un material fotosensibil. Primul pas era făcut, dar rezultatele nu erau strălucite, fie şi pentru că o expunere de circa 8 ore, în condiţiile unui cer perfect senin, nu era de acceptat într-o lume aflată în mişcare accelerată. 

A trebuit să apară calotipia, invenţia lui Henry Fox Talbot, prin care, cu ajutorul unei suprafeţe de hârtie cu textură fină sensibilizată cu iodură de argint, se obţinea o imagine negativă după care se puteau obţine mai multe fotografii pozitive. Dacă imaginile realizate prin procedeul dagherotipiei excelau prin claritatea detaliilor, cele realizate prin calotipie erau mult mai soft, ca să folosec un limbaj actual. Indiferent însă prin ce procedeu chimic erau captate imaginile, o nouă meserie îşi făcea apariţia şi anume, cea de fotograf.

Spirit deschis ideilor novatoare ce răsăreau pe scena europeană, Carol Pop de Szathmári a intuit cu remarcabilă claritate avantajele fotografiei. Prima sa fotografie, reprezentând un amoraş fără braţe, a fost realizată pe o coală de hârtie peste care a aplicat o soluţie de argint fixată cu albuş de ou. Este o fotografie fără valenţe artistice, dar cu o uriaşă încărcătură istorică datorată înscrisului de pe marginea ei. Traducerea din germană ar suna astfel: „Este prima mea fotografie pe care am făcut-o în luna noiembrie a anului 1848”. Într-o interpretare mai generoasă, această notă ar putea fi considerată certificatul de naştere al artei fotografice româneşti.

Primul fotoreporter de război din lume

Fericit că a deprins tehnica de a scrie cu lumină, Carol Pop de Szathmári adaugă lângă semnătura de pictor şi pe cea de fotograf şi îşi deschide în Bucureşti un studio fotografic unde, de-a lungul câtorva ani, imortalizează chipuri de înstăriţi ai vremii, dar şi oameni simpli, pentru care costul unui portret fotografic era însemnat, dar nu neapărat de neatins.
Dacă azi realizarea unui portret fotografic înseamnă un exerciţiu de rutină, la începuturile fotografiei lucrurile erau cu totul altfel. Timpii lungi de expunere solicitau din plin imaginația fotografului de portrete obligat să descopere tot felul de artificii pentru ca modelul fotografiat să stea nemișcat timp îndelungat. Din acest motiv, în fotografiile realizate în acea epocă, subiectul stătea rezemat fie de un obiect de decor, fie pe un scaun în care capul îi era menţinut nemişcat cu ajutorul unui suport ascuns sub gulerul hainei.

Dar nu munca într-un studio fotografic era visul lui Szathmary, ci aventura de a surprinde locuri, chipuri şi evenimente noi. Participarea la Războiul Crimeii l-a adus pe Carol Pop de Szathmári pe culmile gloriei şi i-a conferit titlul de primul fotoreporter de război din lume. Clarviziunea sa l-a făcut să simtă importanţa istorică a conflictului la care era martor, astfel că a surprins cu o uluitoare imparţialitate imagini ale celor patru armate beligerante. Expediţia sa pe câmpul de război, între Silistra şi Olteniţa, s-a concretizat cu o colecţie de fotografii excepţionale, în care apăreau chipuri de generali biruitori, dar şi soldaţi căzuţi pe câmpul de luptă, cazemate distruse şi redute cucerite, învingători, dar şi învinşi. Multiplicate şi adunate în minunate albume cu scoarţe de piele legate cu fir de aur, fotografiile au fost dăruite suveranilor ţărilor combatante din acel război ce a schimbat, doar vremelnic, destinul popoarelor din ţările est-europene.
Pentru a sublinia definitiv vocaţia sa de artist fotograf, Carol Pop de Szathmári a participat la Expoziţia Internațională de la Paris cu două albume în care a reunit fotografiile sale de război. Succesul de public a fost fulminant, cel puțin aşa consemnau ziarele din acea perioadă.

Fotografiile din timpul Războiului de Indenpendeță au fost publicate multe ziare europene

Deoarece era un artist european, a început să-şi semneze lucrările cu numele Charles Szathmári, după cum o cerea moda vremii. Cu acest nume a semnat şi albumul făcut cadou principesei Elena Cuza, în care erau strânse fotografii ce ilustrau ţărani îmbrăcaţi în port popular, dar şi celebrele sale vederi panoramice asupra Bucureştilor. Destul de în vârstă şi cu vederea slăbită, Carol Pop de Szatmari participă la Războiul de Independenţă înregistrând imagini inedite ce vor fi apoi publicate în multe ziare europene. 

O privire limpede asupra operei fotografice a lui Carol Pop de Szathmári developează imaginea unui artist vizual de mare anvergură ale cărui idei şi realizări deschideau noi orizonturi pentru arta fotografică. Folosirea celor mai moderne aparate de fotografiat, pe masură ce ele erau fabricate în diverse ateliere din toată lumea, demonstrează atât interesul lui Pop de Szathmári pentru tot ce era nou, fie în domeniul artistic, fie în cel tehnic, cât şi constanta sa preocupare pentru perfecționare.