„Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt” este o carte scrisă de părintele Dumitru Stăniloae care m-a fascinat atât de mult, încât îmi este foarte greu să scriu o prezentare, despre care mi-aș dori nu neapărat să fie corectă, ci să ofere cititorului același impact pe care l-a avut această carte asupra mea. Înainte de toate, aș vrea să scriu câteva rânduri despre cum a ajuns această carte la mine. Urma să aibă loc ziua mea de naștere, iar soțul meu trecuse pragul Librăriei Sophia (www.librariasophia.ro) în căutarea câtorva cărți de suflet. Așa că a ales câteva tituluri, iar o doamnă librar, extrem de amabilă, l-a întrebat dacă dorește să primească vreo sugestie. Cum atmosfera era caldă și te îmbia la un schimb de impresii, s-a închegat din eter o scurtă discuție, iar, la final, după ce au fost achiziționate volumele căutate, librarul i-a făcut cadou soțului meu alte două titluri de carte: una pentru el și una pentru mine; însă rugămintea a fost ca eu să îmi aleg prima una dintre cele două cărți, deoarece urma să fie cadoul pentru ziua mea de naștere.
Am primit cu mare bucurie cărțile, însă mi-a fost aproape imposibil să aleg între „Rugăciunea – experiența Vieții Veșnice” scrisă de Arhimandritul Sofronie și „Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt” scrisă de părintele Dumitru Stăniloae. M-am foit de câteva ori, am închis ochii pentru o clipă, m-am răsucit și apoi m-am uitat iarăși la ambele cărți și am întins mâna către ce-a de-a doua: „Asta vreau să fie cartea mea!”, i-am mărturisit soțului meu, Gabriel. A zâmbit, a luat cartea și a scris pe prima pagină câteva rânduri dăruindu-mi-o.
Ei bine, pentru că acum știți povestea cărții care mi-a fost dăruită, eu doresc să vă destăinui faptul că impresia mea este că nu eu am ales cartea, ci invers: această carte m-a ales pe mine. Mi-a fost hărăzită. De ce? Pentru că, citind, am redescoperit deșertăciunea sufletului meu care bâjbâia în căutarea adevărului, iar în schimb am primit înțelepciunea celui mai mare teolog de la sfârșitul secolului XX. Cartea atrage prin simplitatea cuvântului și a explicațiilor scrise pe înțelesul omului de rând, dar, în același timp, este ca o revelație care îți trezește conștiința.
Fără rugăciune, „existența umană este de o uniformitate monotonă și lipsită de semnificație”
La început, am citit despre „Rugăciunea într-o lume secularizată”, despre nevoia și importanța rugăciunii. Mai face parte rugăciunea din viața noastră? Aici am găsit răspunsul pe cât de simplu, pe atât de complex: „Astăzi, omul credincios trebuie să caute în mare măsură el însuși motivații care să-i poată susține credința și propria sa practică a rugăciunii. Și tocmai aceasta ar putea face credința sa mai profundă și rugăciunea sa mai fierbinte, dat fiind că, în mare măsură, ele nu mai sunt susținute de mediul social. Prin umare, omul care reușește să-și întărească credința și rugăciunea prin motivații personale, reflectate, poate deveni el însuși un focar pentru întărirea credinței și înnoirea rugăciunii în mediul său social. Prin aceasta el poate ajuta societatea să iasă din viața superficială, saturată de plictiseală, care este cauza slăbirii credinței și a rugăciunii; cu alte cuvinte el o poate ajuta să regăsească un conținut mai substanțial, să-și întărească rădăcinile adânci înfigându-le într-o mai mare profunzime a vieții, fără de care existența umană este de o uniformitate monotonă și lipsită de semnificație”.
Ca să ne reamintim, părintele Dumitru Stăniloae a trăit în perioada 1903-1993, iar aceste rânduri nu au putut vedea lumina tiparului în timpul vieții sale în România noastră, ci doar peste hotare. Din „Nota asupra ediției”, am aflat că în timpul vieții autorului au fost publicate mai multe versiuni ce au văzut lumina tiparului în diferite reviste teologice ori în volume separate din Franța, Belgia, Anglia și Grecia. Inițial, „Prière de Jésus et expérience du Saint-Esprit” a apărut în colecția „Théophanie” tipărită de editura pariziană Desclée de Brouwer (1981). Deși cartea a apărut în Franța la începutul anilor ’80, ea se găsește și în ziua de astăzi în librăriile franceze – dar nu numai -, ceea ce ne bucură și ne întărește să afirmăm că este o carte mai mult decât importantă a învățăturilor creștin ortodoxe.
Părintele Dumitru Stăniloae a avut experiența lui Dumnezeu
Volumul care a ajuns în mâinile mele este o a doua ediție a Editurii Deisis, Sibiu 2003 (www.edituradeisis.ro), prefațată de cunoscutul teolog francez Olivier Clément și tradusă în limba română de Maria-Cornelia Ică jr. Așa cum a scris arhimandritul Gheorghios Grigoriatul în cuvânt-înainte, textele părintelui Dumitru Stăniloae reprezintă o mare binecuvântare pe care o va înțelege fiecare cititor, căci „părintele Dumitru a avut experiența lui Dumnezeu. L-a cunoscut pe Dumnezeu. În Dumnezeu a cunoscut omul și întreaga sa creație”.
Să nu credeți că această carte se adresează doar credincioșilor ortodocși, eu cred că este o carte care are menirea să ne lumineze pe fiecare dintre noi. Oare câți dintre noi au înțeles cu adevărat ce este Duhul Sfânt, ori câți oameni i-au simțit prezența? Prin cuvintele lui Dumitru Stăniloae vom descoperi care este rolul Sfântului Duh în Revelație și în Biserică, căci „El duce la înfăptuire lucrarea lui Dumnezeu în relația dintre Dumnezeu și creatura Sa”. Chiar taina Sfintei Treimi ni se dezvăluie cu harul Sfântului Duh atât de simplu și pe de-a-ntregul, încât apare întrebarea firească, oare cum de nu ai deslușit-o până acum?
Sincer, pentru mine era nevoie să aflu cuvântul părintelui Dumitru Stăniloae ca să mi se limpezească gândurile și cuvintele ce nu știau cum să iasă la lumină. Sfântul Duh a adus lumina lui Dumnezeu părintelui Dumitru Stăniloae, pentru ca el să ne poată lumina pe noi. Prin iubire, înțelepciune și cuvânt s-a creat acest lanț al dumnezeirii ce ne cuprinde ca să ne înalțe inima și trupul: „Duhul nu aduce în noi o lumină teoretică, ci o lumină care îmbrățișează inima noastră pentru Fiul și pentru Tatăl”. Este voba despre energia divină care oferă profunzimea creației în viața umană.
„Această sensibilitate este mai întâi capacitatea pe care o primește sufletul de a-L percepe pe Dumnezeu dincolo de toate. Dar cel care devine sensibil față de Dumnezeu devine astfel și față de semenii săi: el Îl vede în aceștia pe Dumnezeu și îi vede pe ei în Dumnezeu. Această sensibilitate față de Dumnezeu îl face deci pe om în întregime omenesc”, explică părintele Stăniloae. Cu alte cuvinte, el a deschis „umanul spre orizontul Infinitului divin”, a remarcat arhim. Gheorghios Grigoriatul.
În final, ar trebui să vă ofer câte ceva din concluziile mele, dar îmi este aproape imposibil să scriu o recenzie despre această carte. Pot doar să vă spun că m-am îmbogățit citind, iar această carte nu trebuie povestită, ea trebuie citită. Deși am simțit cum adevărul curge prin mine, mi-e greu să vorbesc despre gingășia și sfințenia unui sfânt, despre nevoia de iertare, despre sfințenia și transparența lui Dumnezeu în conștiința omului sau despre orice a scris părintele Dumitru Stăniloae. Pot doar să afirm că harul Sfântului Duh l-a învăluit pe sfântul părinte și s-a revărsat în cuvintele sale, care trebuie citite și simțite de fiecare om în parte.