„Copilăria mea a fost paradisul. Realmente!”. Gândul acesta adâncit şi purtat în el ca dulce povară l-a urmărit toată viaţa. „Coasta Boacii este pentru mine o chestie absolut capitală. Restul pare de o mediocritate fără pereche”. Este scâncetul copilăriei celui care mai târziu avea să devină „scepticul de serviciu al unei lumi în declin”. Tocmai de aceea, iubind cu disperare locurile şi oamenii primilor săi ani, a hotărât să nu-i mai revadă niciodată. Să-i rămână totul întipărit în minte ca ...
Read MoreDincolo de granițele naționale și lingvistice, anul acesta, Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL) a fost acordat unui număr de 13 scriitori, selectați din tot atâtea state europene. Câștigătorii ediției din 2020 au fost anunțați pe 19 mai, iar Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a precizat că: „În această perioadă de criză ne bazăm mai mult decât oricând pe artiști și autori pentru a ne ajuta să trecem cu bine prin izolare și distanțare socială. ...
Read MorePiatră de temelie a literaturii universale, punct de hotar pentru oricare intelectual, miturile şi legendele Greciei Antice sunt absolut necesare în formare unui individ care accede la cultură. E clar că nimeni nu poate ocoli acest capitol al formării intelectuale, iar lucrarea istoricului rus Nikolai Albertovici Kun se înscrie fericit în acest demers al definirii oricărui aspirant la cultura universală. Poate mai bine ca oricare altul, acesta a reuşit să tălmăcească, să ordoneze şi să transpună epic operele lui Homer ...
Read More