POEZII
Neconformistă și plină de subtilități neașteptate:
Lali Iorga
Elena Boholț
Neconformistă și plină de subtilități neașteptate, Lali Iorga (foto)este o poetă care nu a mai publicat până acum, însă poeziile pe care le-a trimis revistei noastre sunt de-a dreptul impresionante. Poemele ei fără titlu au o frumusețe stranie, care fascinează prin forța mesajului. Lali Iorga are o scriitură atipică, cu mesaje puternice care strigă cu disperare către conștiința noastră: „Treziți-vă!”
La chioșcul vechi
de pâine
se vând iluzii
pe tartine,
se vinde Luna
de pe cer,
se vinde lumea
de apoi.
Tu stai corect bătrâne,
este aceeași zbatere
mereu
Între Hristos și cel ce vrea
să facă
un surogat frumos
din veșnicie,
din viața de apoi,
din ceea ce
ne-a construit
Dumnezeu pe noi.
Zadarnic lucrătura
omenescă,
cea cu intenție
ca să zmintească.
Va trece.
Așa că-ți amintesc
Bătrâne,
de ești tu Estul
de-nceput,
de ești doar ultima redută,
nu ce vor ei se va așterne
și nici ce noi
acum pricepem
din ofensivul existent
Ci doar El însuși Dumnezeu
ne va apune în răsărit
și ne va învia
mereu.
Poeziile Anei sunt torța Universului aprinsă în fluviul sentimentelor
Elena Boholț
Universul nepătruns al misterelor care ne înconjoară devine mai tainic prin ochii și sufletul unei tinere condeiere care impresionează: Ana Mărgulescu (foto) . Chemarea stihurilor a venit pentru Ana cu ceva timp înainte de împlinirea vârstei de 14 ani. Vă mărturisesc că pe Ana am descoperit-o întâmplător, însă de la primele versuri citite emoția m-a pătruns atât de adânc, încât am simțit nevoia să mă cufund în universul gândurilor sale până la ultima slovă.
Oase
Corpul uman e o mașinărie atât de desăvârșită că
dacă mă gândesc mai bine
și dacă sunt sinceră
e chiar poetic.
O inimă; doi plămâni
– câte unul pentru fiecare jumătate de
respirație –
doi ochi; cinci
degete ori câte mâini
și picioare
și milioane, milioane
milioane
de oase.
oase de flori.
oase de sânge.
oase de lacrimi,
de durere și de zâmbet.
oase din pulberea cărora
mașinăria umană, desăvârșită
– ceasul –
își naște și renaște
menirea.
Omul trăiește
pentru a fi om:
altfel, ar rămâne doar pentru a fi
o fărâmă de Timp.
Oasele trăiesc însă
nu pentru a fi oase,
ci pentru a fi
Timpul însuși.