EVENIMENT

EVENIMENT

eveniment

Literatura de ficțiune are anul acesta 13 laureați EUPL

Scriitoarea Irene Solà,
laureată EUPL

Elena Boholț

Dincolo de granițele naționale și lingvistice, anul acesta, Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL) a fost acordat unui număr de 13 scriitori, selectați din tot atâtea state europene.

Câștigătorii ediției din 2020 au fost anunțați pe 19 mai, iar Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a precizat că: „În această perioadă de criză ne bazăm mai mult decât oricând pe artiști și autori pentru a ne ajuta să trecem cu bine prin izolare și distanțare socială. Lectura este un mod puternic de a simți emoții pătrunzătoare, de a fi transportați într-un univers diferit călătorind în spațiu și timp, de a cunoaște personaje noi în timp ce stăm în casă. Felicitări tuturor câștigătorilor Premiului Uniunii Europene pentru Literatură din acest an!”

Laureații Premiul Uniunii Europene pentru Literatură sunt următorii:

  • Belgia: Nathalie SkowronekLa carte des regrets (The map of regrets)
  • Bosnia și Herțegovina: Lana BastašićUhvati zeca (Catch the rabbit)
  • Cipru: Stavros ChristodoulouΤη μέρα που πάγωσε ο ποταμός (The day the river froze)
  • Croația: Maša KolanovićPoštovani kukci i druge jezive priče (Dear insects and other scary stories)
  • Danemarca: Asta Olivia NordentoftPenge på lommen (Money in your pocket)
  • Estonia: Mudlum (Made Luiga), Poola poisid (Polish boys)
  • Germania: Matthias NawratDer traurige Gast (The Sad Guest)
  • Kosovo: Shpëtim SelmaniLibërthi i dashurisë (The Booklet of Love)
  • Luxemburg: Francis KirpsDie Mutationen (The Mutations)
  • Macedonia de Nord: Petar AndonovskiСтрав од варвари (Fear of barbarians)
  • Muntenegru: Stefan BoškovićMinistar (Minister)
  • Norvegia: Maria Navarro SkarangeBok om sorg (Book of grief)
  • Spania: Irene SolàCanto jo i la muntanya balla (I sing and the mountain dances)

Dintre laureații de anul acesta, ne-a atras atenția tânăra scriitoare spaniolă Irene Solà, care până la vârsta de 30 de ani a primit o serie de importante distincții literare. Romanul „Els dics” (L’Altra Editorial) a fost distins cu Premiul Documenta – 2017, iar volumul de poezii „Bèstia” (Galerada Edicions) a primit Premiul Amadeu Oller – 2012, cărți ce au fost traduse în engleză în anul 2017.

Irene Solà a primit un grant de creație literară din partea Guvernului Catalonia, Grantul de Artă Tânără 2015 și Orașul Vic. Textele și lucrările ei au fost expuse și citite la Centro de Cultura Contemporánea de Barcelona, ​​Galeria Whitechapel (Londra), Bòlit (Girona), MAC (Mataró), la Jerwood Arts (Londra), la Festivalul Internațional de Poezie din Sant Cugat, Fiesta de la Poesía din Sitges sau Festivalul Poesía i + etc. Opera sa a apărut și în „Maganizes Poetari”, „The Lighthouse Literary Journal”, „Time Out”, „Granta Magazine” și „Murder Magazine”.

Romanul Irenei Solà, premiat în 2020 – „Canto jo i la muntanya balla” (Când cânt dansurile de munte) – este povestea unei familii din Spania (Domènec, soția acestuia Sió și cei doi copii Mia și Hilari), care, la începutul anilor 1960 se mută într-o casă de țară, situată într-o zonă cu munți înalți, aproape de granița cu Franța. Domènec moare lovit de fulgere în mijlocul unei furtuni, iar Sió rămâne să aibă grijă de casă și de educația copiilor, Mia și Hilari, care sunt încă foarte mici. În roman vom descoperi evoluția acestei familii izolate, în care se petrec o serie de tragedii, se nasc iubiri și întâmplări ciudate, care au la bază mai multe legende catalane. Cu toate acestea, cartea emană o energie debordantă, pozitivă, care te face să o citești pe nerăsuflate.

În „El País”, criticul literar Ponç Puigdevall a scris despre „Canto jo i la muntanya balla”că: „Transmite bucuria imaginației fără a ascunde în niciun moment obstacolele care vin cu provocările neîncetate ale vieții… Întregul roman emite lumină, speranță și vitalitate…”.

Începând din anul 2009, distinsul EUPL se acordă anual, unor scriitori contemporani de opere de ficțiune din fiecare țară participantă la competiție. Pentru cei care nu au aflat deja, precizăm că este o inițiativă coordonată de un consorțiu format din European Booksellers Federation (EBF), European Writers’ Council (EWC) și Federation of European Publishers (FEP).